✨ Scopul proiectului este de a obține fonduri prin donațiile oferite de participanții la petrecere în vederea dotării secției de tratament paliativ cu instrumente necesare specific acestuia (din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Brașov). Fondurile vor fi oferite de către cei care vor participa la petrecerea cu tema “GLOW.În urma donației, donatorul va primi o brățară luminoasă ca semn de recunoștință.

✨ Oricine poate ajunge în poziția în care depinde de alții pentru a putea supraviețui, iar oamenii care se ocupă de aceste situații sunt de multe ori depășiți de diferite neajunsuri care impiedică alinarea suferințelor celor aflați în nevoie.

✨ Vă aștepăm să ne distrăm împreună!
#GLOWtaract